Maica Domnului
Maica Domnului
Ne găsiți pe:
Maica Domnului - Adormirea ei întru adevărata Viață

Dumnezeu a devenit om. Pentru a ne aduce, din iubire, pe Cale. Noi având, până azi, o străveche apucătură de „a o lua razna”, de a trăda și sfida Sensul.

Intrarea concretă, discretă, istoric consemnată a lui Dumnezeu în lume s-a făcut pe poarta larg deschisă a credinței-încredere exprimată sfios: „Fie mie după cuvântul tău”.

Cuvinte limpezi, rostite de Maria din Nazaret în fața mesagerului ceresc al Bunei Vestiri.

Așa descinde în istoria umanității Cel „născut, nu făcut”.

Prin ea, devenită Maica Sa.

Icoana care-i adăpostește chipul nobil, gingaș și blând, ușor umbrit de o tristețe frumoasă ca un asfințit, este o fereastră pe pervazul subțire dintre cele două lumi existente, perfect egale în gradul lor de realitate: a „celor văzute” și a „celor nevăzute”, a fizicului și metafizicului. Fereastră prin care Maica Domnului se privește ochi în ochi cu omul ce se apropie încrezător de ea.

Omul rugător.

Ochii mari ai Fecioarei, ca și ai Sfinților, sunt larg deschiși de spiritul lor viguros, inocent, curios să vadă cât mai mult și cât mai departe, dincolo de marginile lumii vizibile, ochi care absorb cu nesaț „Lumina lumii” și cuvintele Cuvântului reperat pe radarul credinței.

Ochi însetați ca un deșert străbătut doar de lacrimile propriei căințe și ale iubirii pentru cei ce încă nu au înțeles ...

Prin Maica Domnului, cea mai puternică mijlocitoare a noastră la Fiul ei, Îl putem și noi invoca pe Dumnezeu, tot ca niște pământuri însetate. Cu șansa sporită a apropierii de El, Cel ce trimite ploaia harului și a darurilor peste cei drepți și peste cei nedrepți, peste buni și peste răi.

Peste noi.

Feminitatea ei sculptată de smerenie, cumințenie și ascultare maternă a Cuvântului Fiu, curăția inimii și a minții ei, noblețea conferită de înrudirea cu Creatorul universului, ivit în lume ca Mântuitor prin nașterea din ea, frumusețea ei deplină, fac din Fecioara Maria modelul desăvârșit nu doar pentru toate femeile unei lumi asaltate azi de feminismul antifeminin și multe alte -isme, ci pentru toți cei ce ajung să înțeleagă că Frumusețea care ne salvează nu trebuie uitată, că ea e accesibilă oricui prin credința care operează deschiderea ochilor spre ea și că viața nu ne-a fost dăruită spre a fi risipită.

„La multi ani” tuturor celor ce poartă numele celei mai înalt binecuvântate dintre femei, al celei care, „mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită decât Serafimii”, L-a născut ca om pe… Dumnezeu.

Uluitor!

Da, ne putem încă mira, dar apoi nesfârșit bucura.

Vasile Bănescu

Categoria: Articole

Vizualizari: 64

Sfinții zilei
Căutare