Inceputul anului bisericesc este patronat de praznicul Nasterii Maicii Domnului – Sfanta Maria Mica, iar sfarsitul - de celalalt praznic mare, Adormirea Maicii Domnului – Sfanta Maria Mare
• Sarbatorim pe Maica Domnului la inceput de septembrie asa cum o sarbatorim in fiecare zi, prin rugaciunile pe care i le adresam. Nicio fiinta, cereasca sau pamanteasca, nu s-a invrednicit de atata cinste! Asa se explica faptul ca, in fiecare duminica auzim, la utrenie, cantarea "Cea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita, fara de asemanare decat Serafimii" ... Crestinii, atât cei ortodocsi cât si cei catolici, praznuiesc Nasterea Maicii Domnului sau “Sfânta Maria Mica”, prima sarbatoare importanta din calendarul crestin ortodox ce urmeaza datei de 1 septembrie, când începe Anul Nou bisericesc. În aceasta zi, potrivit Bibliei, s-a nascut, la Nazaret, Fecioara Maria, din parintii Ioachim si Ana.
• Sfintele Evanghelii nu au prea multe referiri despre nasterea si viata Sfintei Fecioare. Din scrierile apocrife si din traditie aflam ca Ioachim si Ana, parintii Fecioarei, traiau in pace in Nazaretul Galileii si ajunsesera la o varsta inaintata. O singura mahnire intuneca viata lor tihnita - erau sterpi si nu aveau copii. Tatal Sfintei Fecioare, Ioachim, se tragea din neam împaratesc, iar Sfânta Ana se tragea din neamul lui David si al lui Solomon. Cu toate ca erau bogati si iubitori de Dumnezeu, pentru nerodire, Ioachim si Ana erau defaimati, fiind socotiti nevrednici si neplacuti lui Dumnezeu. De aceea se rugau neincetat, cu inima sfasiata, la Dumnezeu, pentru a fi daruiti si ei cu un copil. Ana a fagaduit lui Dumnezeu ca, daca îi va darui un copil, îl va da sa slujeasca în biserica. Si Dumnezeu s-a indurat, le-a trimis ingerul sa-i anunte ca se va naste din trupurile lor Maica Domnului: Mai intai, nasterea Mariei a fost anuntata de catre Arhanghelul Gavril lui Ioachim, dupa care a fost anuntata si Ana. Intr-una din zile, pe cand sedea in gradina plangand si rugandu-se, Anei i s-a aratat ingerul Domnului, zicandu-i: „Rugaciunile tale, Ano, au strabatut cerul si lacrimile tale au ajuns la Dumnezeu, iar indurarea lui s-a pogorat asupra ta. Ca iata, vei zmisli si vei naste pe fiica cea binecuvantata prin care se va da mantuire lumii”. Dupa noua luni, a nascut-o pe Maria, viitoarea Sfânta Fecioara Maria, care a fost aleasa de Dumnezeu sa-l poarte în pântece si sa-L nasca pe Mântuitorul lumii, cum se prorocise. Drept multumire, Sfintii Ioachim si Ana isi inchina odrasla lor lui Dumnezeu si o duc la Templu (Intrarea în Biserica a Maicii Domnului, 21 noiembrie), pentru a vietui in cinste si neprihanire.
9 septembrie - Sfintii Ioachim si Ana
Intrucat Ana e un prenume des intalnit la romani, 9 septembrie face parte dintre zilele respectate in majoritatea satelor.
„Din Ana astazi, ca o floare de Dumnezeu sadita, Nascatoarea de Dumnezeu a rasarit mantuire oamenilor, din care ziditorul tuturor nascandu-se mai presus de gand, curateste ca un bun toata stricaciunea lui Adam cu bunatatea Sa”.
(Mineiul pe septembrie – vecernia mica)
Categoria: Nasterea Maicii Domnului - 8 septembrie
Vizualizari: 442
Slujba sarbatorii Nasterii Maicii Domnului
Cuvant Sfantului Ioan Damaschin la Nasterea Preasfintei Stapanei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria
Troparul Nasterii Maicii Domnului
Codacul Nasterii Maicii Domnului
Nasterea Maicii Domnului - Sfanta Maria Mica
Santamaria Mica - Datini, obiceiuri, traditii
8 septembrie - Nasterea Maicii Domnului - Maica milei, a milostivirii si a izbavirii neamului omenesc
Predica Parintelui Cleopa la Nasterea Maicii Domnului