Sinaxar 4 Decembrie

 

În această lună, în ziua a patra, pomenirea pătimirii Sfintei marii Muceniţe Varvara (Barbara).

Varvara - BarbaraSfânta Muceniţă Varvara a trăit pe vremea împăratului Maximian (284-305) la Heliopolis (Helenopont / Helespont). Era fiica unui păgân cu numele Dioscur (sau Dioscor), care o ţinea sub pază, într-un turn înalt, din pricina marii ei frumuseţi trupeşti. Fecioara aceasta credea în Hristos şi n-a vrut să-şi ascundă credinţa de tatăl ei. Odată, când tatăl ei a spus sa se facă două ferestre la o baie pe care o zidea, fiica lui a poruncit sa se facă trei. Întrebată fiind pentru ce a dat porunca aceasta, i-a răspuns ca a făcut trei ferestre în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. La auzul acestor cuvinte tatăl ei s-a repezit îndată cu sabia să o omoare, dar sfânta a fugit şi s-a ascuns într-o stâncă ce s-a deschis ca prin minune; de acolo s-a dus în munţi. Tatăl ei a urmărit-o şi a găsit-o; a luat-o de cosiţe şi a dat-o domnului ţării aceleia. Înaintea acestuia, Sfânta Varvara a mărturisit pe Hristos şi a batjocorit pe idoli. De aceea a fost chinuită în multe feluri şi în sfârşit ucisă cu sabia de tatăl ei, cu mâinile lui. Se spune ca tatăl ei, după ce a ucis-o, a fost lovit de trăsnet pe când cobora din munte şi a murit.

Mai multe icoane cu sfânta mare muceniţă Varvara.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan Damaschin, monahul şi preotul.

Ioan DamaschinSfântul Ioan Damaschin a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul şi a lui Constantin, fiul acestuia. Era de loc din Damasc, de neam ales, care strălucea în dreapta credinţă. Având tată iubitor de fapte bune, a învăţat toată ştiinţa elinească şi a cercetat bine şi adâncul Scripturii celei insuflate de Dumnezeu. Pentru credinţa în Hristos şi-a lăsat averea părintească şi a îmbrăţişat viaţa călugărească împreună cu fericitul Cosma, care a ajuns mai târziu episcopul Maiumei. Amândoi fuseseră învăţaţi de acelaşi dascăl, tot Cosma cu numele, numit şi Asincrit, răscumpărat din robie de tatăl lui, împreună cu alţi robi. Şi pentru că Ioan şi Cosma avuseseră parte de un dascal aşa de învăţat, au ajuns amândoi înţelepţi. Când Ioan a îmbrăţişat viaţa călugărească, stareţul mănăstirii l-a dat să înveţe ascultarea la un bătrân înţelept în cele dumnezeieşti. Acesta i-a poruncit să nu cânte nici cea mai neînsemnată cântare după meşteşugul cântării muzicale pe care îl cunoştea. Ioan a îndeplinit fără împotrivire multă vreme porunca. Se spune însă că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat în vis bătrânului şi i-a spus să îngăduie ucenicului său Ioan să alcătuiască imne şi cântări spre slava Celui născut fără de sămânţă din ea şi spre folosul celor ce sunt datori să o mărească din adâncul inimii. Lucru pe care l-a şi făcut, punând acest temei scrierilor sale.

Fericitul Cosma petrecând dar în nevoinţe pustniceşti, după ce a lăsat Bisericii multe scrieri, s-a odihnit în pace.

Iar fericitul întru pomenire Ioan, după ce prin puterea cuvintelor lui şi prin dovezile cele înţelepte ale Scripturilor a înfierat ca nimeni altul eresul păgân al iconomahilor, adică al luptătorilor împotriva sfintelor icoane, şi după ce a lăsat Bisericii lui Dumnezeu multe scrieri, în care se găseşte răspuns temeinic aproape la orice întrebare, şi-a săvârşit viaţa la adânci bătrâneţi.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan, episcopul Polivatului, făcătorul de minuni.

Cuviosul Părintele nostru Ioan încă de pe când era tânăr ura desfătările şi plăcerile şi-şi împodobea viaţa cu post şi înfrânare. Pentru aceasta a şi fost hirotonit episcop al Polivatului, urcând în chip legiuit toate treptele bisericeşti. După ce i s-a încredinţat păstorirea poporului, a adăugat la nevoinţele lui pustniceşti de mai înainte, alte nevoinţe, iar la osteneli alte osteneli.

Când Leon Isaurul a luat cu nevrednicie sceptrul împărăţiei şi a început sa hulească sfintele icoane, acest sfânt bărbat s-a dus la Constantinopole şi a mustrat cu tărie necredinţa împăratului. Apoi s-a întors la turma sa, i-a învăţat pe credincioşii săi cu de-amănuntul credinţa şi i-a făcut să fie gata cu toţii să-şi verse sângele pentru dreapta credinţă. Vieţuind aşa, a părăsit cele de jos şi s-a mutat la Domnul pe Care Îl dorea.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Iuliana, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Hristodul şi Hristodula, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului sfinţit Mucenic Serafim, episcopul Fanariului, care a suferit mucenicia în anul 1601.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro