Sinaxar 10 Noiembrie

 

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfinților Apostoli din cei șaptezeci: Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast și Cvart.

Aceștia au fost din cei șaptezeci. Olimp și Rodion, urmând Sfântului Apostol Petru, amândurora li s-au tăiat capetele, în cetatea Romei de către Neron. Iar Sosipatru, de care pomenește Sfântul Pavel în Epistola către Romani, fiind episcop la Iconiu, cu pace s-a savârșit. Și poate fiecine sa afle ca Apostolul Pavel pomenește de dânsul în multe locuri în Epistolele sale. Asemenea și Erast, de care pomenește în Epistolă fericitul Pavel, fiind iconom al Bisericii din Ierusalim și apoi episcop al Paneadei, cu pace s-a săvârșit. Iar Cvart, fiind episcop al Beritului și multe pătimind pentru dreapta credința și pe mulți elini spre Domnul întorcându-i, s-a săvârșit și el cu pace.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Orest.

Acest sfânt a fost din cetatea Tiana, din țara Capadociei, doctor cu meșteșugul. Deci mărturisind pe Hristos, a fost prins de Maximin guvernatorul, pe vremea împărăției lui Diocletian. Și nesupunându-se a jertfi la idoli, ci mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu, a fost bătut cu toiege atât de rău, încât i se sparse pântecele de i se vedeau mațele. Deci l-a dus la capiștea idolilor, și suflând el asupra idolilor, s-au făcut aceia ca praful. Apoi a fost închis în temniță și după șapte zile stând înaintea judecății lui Maximin, și iarăși fiind silit ca să jertfească, și nesupunându-se, i-au pătruns gleznele cu piroane lungi. Și legându-l cu lanțuri de un cal sălbatic, l-au gonit repede și târându-l douăzeci și patru de mile, afară din cetatea Tiana, și-a dat sufletul.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teostirict, cel din Simvola.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Nonnos, care a botezat pe Sfânta Pelaghia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Mil episcopul, și cu doi ucenici ai săi.

Acest Sfânt Părinte al nostru Mil s-a născut într-o cetate persană; și după ce s-a botezat, a învățat Sfintele Scripturi. Vrând el să ostășească împăratului perșilor, după ce a ajuns în vârstă, a fost oprit de la acest gând de o înfricoșătoare vedenie de noapte și de atunci petrecea în feciorie și în nevoințe, rugându-se lui Dumnezeu și pentru sine și pentru tot neamul său. Iar după câțiva ani, lăsându-și cetatea, s-a făcut monah și a locuit în locul în care proorocul Daniil a văzut vedeniile. Și s-a învrednicit el a fi hirotonit episcop al preasfintei Biserici, prin mâna lui Ghenadie episcopul, care s-a făcut mărturisitor și mucenic. Și mult ostenindu-se acolo sfântul, mustra și cu faptele și cu cuvintele pe cei ce făceau călcări de lege; mai în urma bătut fiind de ei și izgonit, după ce și-a dat seama că ei rămân neîndreptați, mai înainte vestindu-le urgia ce avea să vină asupra lor de la Dumnezeu, s-a dus. Iar după ce au trecut trei luni de zile, mai-marii cetății aceleia din greșeala lor au căzut sub urgia împăratului.

Și trimițând împăratul ostași, împreună cu trei sute de elefanți, au sfărâmat cetatea cu totul, iar pe locuitorii ei i-au omorât cu sabia. Atunci sfântul s-a dus la Ierusalim și a aflat pe Amonie, ucenicul marelui Antonie, lângă care zăbovind doi ani, s-a întors iarăși în Persia.

Ducându-se sfântul la eparhia sa, a zidit acolo o biserica, spre iertarea păcatelor poporului său celui nesupus, pe care împăratul îl pierduse cu amară moarte. Și după ce a petrecut acolo multă vreme, s-a dus la cetatea Ctesifon, în care a aflat adunare de episcopi, și, stând în mijlocul lor, a mustrat pe episcopul împotriva căruia se făcuse acel sinod. Iar episcopul acela umilea și-și bătea joc de sfântul mândrindu-se cu răspunsurile și înțelepciunea sa. Iar sfântul i-a răspuns: "Fiindcă stai neîndreptat, trufindu-te împotriva arhiereilor Domnului meu pe care i-a adunat Duhul Sfânt, pentru aceasta te-a ajuns acum urgia lui Dumnezeu, Care iată te face acum pe jumătate uscat pentru mulți ani, pentru ca prin pătimirea ta aceasta sa se înțelepțească și să se îndrepteze ceilalți". Și, o, minune!, odată cu cuvântul sfântului a căzut fulger din cer și l-a făcut pe acela jumătate uscat și în aceasta stare a petrecut doisprezece ani întregi și în urma s-a săvârșit.

Iar sfântul ieșind de acolo s-a dus la o altă cetate al cărei ocârmuitor pătimea de doi ani de o cumplită boală. Aflând el de venirea sfântului, a trimis la el și l-a rugat sa meargă sa-l cerceteze ca pe un bolnav și să-i dea binecuvântarea sa. Deci, fiindcă omul trimis stăruia către sfântul să meargă cu grăbire, sfântul a răspuns către dânsul așa: "Du-te și spune cu mare glas bolnavului ce te-a trimis: "Acestea îți zice episcopul, întru numele lui Iisus Hristos, pe Care îl propovăduiesc eu prostul și nevrednicul: Leapădă de la tine toată boala ce te supară, și încingând mijlocul tău, vino umblând cu însăși picioarele tale, ca să te văd". Iar trimisul întorcându-se, îndată ce a zis cuvintele acestea, o, minune!, s-a însănătoșit stăpânul său și atât s-a întărit, încât n-a mai rămas în el vreo rămășita sau semn de boală. Deci s-a sculat și s-a dus la sfântul umblând cu picioarele sale și aruncându-se la cinstitele picioare ale sfântului și apucându-le cu amândouă mâinile, le săruta pe ele tăvălindu-se pe pământ. Și mulțumind slăvea pe Dumnezeu, Cel ce l-a mărit pe el în acest chip. Aceasta preamărita minune a sfântului pe mulți a adus la credința lui Hristos.

Acolo aflându-se sfântul, a alungat mulți demoni din cei care pătimeau. Și pe o femeie ce zăcea în pat și era slăbănoaga de nouă ani, apucând-o de o mâna, a ridicat-o sănătoasa. Și pe un om care cu nedreptate silnicea pe altul și cu nebăgare în seama încredința nedreptatea prin jurământ, fiindcă defăima și nu asculta cuvintele sfântului, l-a făcut prin rugăciunea sa ca să ia lepra lui Ghiezi peste tot trupul sau, spre îndreptarea și a altora mulți, încât din aceasta, mulțime nu putină din acel oraș a venit la sfântul și a cerut ca să primească credința creștineasca. Și alte încă multe minuni în feluri de locuri a făcut sfântul acesta, despre care răspândindu-se vestea, a ajuns la dregătorul Vasilisc. Fiind chemat sfântul și stând el înaintea lui împreună cu doi ucenici ai săi, după ce a văzut credința lor cea în Hristos curată și neclintită, multe pedepse și chinuri le-a pricinuit lor neomenosul acela, care, aprinzându-se de mânie, a scos însuși sabia și a lovit pe sfântul în piept. Asemenea și fratele lui Vasilisc în unire cu el a lovit și acela pe sfântul în inima. Iar episcopul Domnului și nevoitorul, viu încă fiind, a zis către ei: "Fiindcă voi amândoi v-ați unit ca să mă omorâți pe mine, nevinovatul, pentru aceasta mâine chiar în ceasul acesta se va vărsa sângele amândurora chiar de mâinile voastre, adică vă veți ucide unul pe altul, și maica voastră va rămânea fără fii". Și aceasta zicând și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar pe cei doi ucenici ai sfântului suindu-i păgânul Vasilisc deasupra a doi munți, acolo i-au ucis cu pietre.

A doua zi necredinciosul Vasilisc a ieșit împreună cu fratele său la vânat, fără să dea în vreun fel crezare prorociei sfântului, pe care o socotea ca o bârfire. Și aflând un cerb singur ei, amândoi frații, au stat unul în dreptul celuilalt, adică, unul despre o parte de cerb și celalalt de cealaltă, și au slobozit amândoi sulițele ca să omoare cerbul. Iar ele purtându-se cu repeziciune s-au înfipt în inimile amândurora, și așa în chinuri și-au lepădat sufletele, ucigându-se unul pe altul. Iar moaștele Sfântului Mil și ale ucenicilor lui au fost îngropate de către creștini. Și viețuiesc ei pururea viața cea nesfârșită și veșnică și se roagă pentru noi către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Caliopie, Nir și Orion.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro