Sinaxar 30 Septembrie

 

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Grigorie, Iluminatorul Armeniei celei mari.

Grigorie ArmeniaAcest sfânt s-a nascut catre anul 240, si era persan de neam, fiul lui Anac, rudenie lui Cusaro, împaratul Armeniei, fratele lui Artavan, împaratul persilor. Fiind prins ca crestin de domnitorul Tiridat, a fost supus la multe si neînchipuite chinuri, dar din toate a ramas viu cu ajutorul lui Dumnezeu. Dupa aceea, aflând Tiridat ca sfântul este fiul lui Anac persanul care cu înselaciune omorâse pe tatal sau, i-a legat mâinile si picioarele sfântului si la cetatea Ararat l-a aruncat într-o groapa adânca plina de fiare si de târâtoare în care sfântul a trait 15 ani, fiind hranit în taina de o femeie vaduva. Iar împaratul Tiridat, iesindu-si din minte, îsi musca din carnea trupului sau si pastea cu porcii prin munti. Atunci sora sa, Cusaroducta, a avut un vis si glas a auzit, ca de nu va iesi Grigorie din groapa, Tiridat nu se va face sanatos. Atunci a fost scos sfântul din groapa si iesind a botezat pe multi.

Iar fiind facut episcop, a zidit multe biserici si a luat parte la sfântul si marele întâi sinod ecumenic în 325, an în care s-a si mutat cu pace catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite Ripsimia, Gaiani si alte treizeci si doua cuvioase mucenite femei si fecioare.

Aceste doua sfinte femei erau de neam mare si au trait pe vremea împaratiei lui Diocletian, fiind fecioare prea încuviintate cu frumusetea si calugarite. Deci pentru ca n-a voit Ripsimia a se însoti cu împaratul, a fugit si s-a dus împreuna cu Gaiani în partile Armeniei. Si aflând aceasta Tiridat, domnitorul laturilor acelora, a trimis si au adus-o si a silit-o la nelegiuita împreunare. Dar cu puterea lui Hristos nu a biruit-o pe ea, iar el nedobândindu-si dorinta, zacea ca un mort. Atunci ea a fugit, dar ostasii împaratului, gonind-o si prinzând-o, mai întâi i-au rupt hainele, apoi legându-i mâinile la spate, i-au taiat limba, trupul i l-au ars si i-au scos ochii. Asa si-a dat fericitul sau suflet. Au fost ucisi înca împreuna cu ea 70 de barbati crestini si 32 de femei. Iar viteaza Gaiani a fost strapunsa prin gât si dupa aceea au suflat în ea ca într-o basica, si fiind despuiata de pielea trupului pâna la sâni, a fost zdrobita cu pietre si i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor celor saptezeci de mucenici, carora li s-au taiat capetele împreuna cu Sfânta Ripsimia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Stratonic.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mardonie care prin foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuvioaselor doua femei si a sfintilor o mie de mucenici, care prin sabie s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro