Sinaxar 30 Iunie

 

În această lună, în ziua a treizecea, soborul Sfinților, Slăviților și întru tot lăudaților Apostoli celor doisprezece, cu arătare, cum și unde fiecare dintr-înșii a propovăduit și unde s-a săvârșit.

Iisus si cei 12 ApostoliPETRU:

Petru apostolul și întâiul ucenicilor, propovăduind întâi Evanghelia în Iudeea și în Antiohia, după aceea în Pont, Galația, Capadocia, Asia și în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Și biruind cu minunile pe Simon vrăjitorul, a fost răstignit de Nero cu capul în jos și așa și-a primit sfârșitul.

PAVEL:

Pavel apostolul și corifeul apostolilor, întrecând pe toți apostolii cu dumnezeiască râvnă și cu credința în Hristos, propovăduind pe Hristos din Ierusalim până la Iliric, și mergând la cetatea Romei, i s-a tăiat capul de către Nero.

ANDREI:

Andrei apostolul, cel întâi-chemat și fratele lui Petru, propovăduind pe Hristos în toată marginea Mării din Bitinia, a Pontului și a Armeniei, și întorcându-se prin Pont și Bizanț, s-a pogorât până la Elada, și fiind răstignit de Egeat la Patarele Ahaiei, și-a primit sfârșitul.

IACOV:

Iacov apostolul și fiul lui Zevedei propovăduind pe Hristos în toată Iudeea, a fost omorât de Irod Agripa cu sabia, pentru buna sa îndrăzneală.

IOAN:

Ioan evanghelistul și cuvântătorul de Dumnezeu și fratele lui Iacov, cel ce s-a rezemat de pieptul lui Hristos, propovăduind pe Hristos în Asia, și fiind izgonit de Domițian la Patmos, și trăgând multă mulțime de popor către Hristos, s-a întors la Efes și s-a odihnit cu pace, plin fiind de zile.

FILIP:

Filip cel din Betsaida Galileii, împreună-cetățean fiind cu Andrei și cu Petru propovăduind și el pe Hristos în Asia și în Ierapoli cu Mariamni, sora sa și cu Vartolomeu, pe urmă fiind răstignit de către elini în Ierapole, și-a primit sfârșitul.

TOMA:

Toma, care și Geamăn se zice, propovăduind Evanghelia lui Hristos la parți, mideni, perși și indieni, cei ce se zic bogați, s-a săvârșit fiind pătruns de dânșii cu sulițe.

BARTOLOMEU:

Bartolomeu apostolul propovăduind Evanghelia lui Hristos la indienii ce se zic bogați, a fost răstignit în Urvanupoli, de și-a primit sfârșitul într-însa, iar sfintele lui moaște punându-le într-o raclă de fier, le-au aruncat în mare.

MATEI:

Matei, care și Levi se zice, fratele lui Iacov Alfeu, vameșul și evanghelistul, care și ospăț mare a făcut lui Iisus, propovăduind pe Hristos, și fiind împroșcat cu pietre, a răposat în Ierapoli Asiriei, primindu-și sfârșitul prin foc.

IACOV ALFEU:

Iacov Alfeu și fratele lui Matei, căci amândoi aveau tată pe Alfeu, fiind spânzurat pe cruce de cei necredincioși, și-a primit sfârșitul.

SIMON ZILOTUL:

Simon Zilotul cel din Cana-Galileei, care și Natanail este numit în Evanghelia după Ioan, trecând prin toată Mauritania și prin Africa, propovăduind pe Hristos, și fiind răstignit de dânșii, s-a săvârșit.

TADEU:

Iuda al lui Iacov, care de Luca și în Evanghelie și în Fapte este numit Iuda, iar de Matei și de Marcu este numit Tadeu și Liveu, frate fiind după trup Domnului nostru Iisus Hristos, propovăduind Evanghelia în Mesopotamia, apoi a răposat în cetatea Ararat, fiind spânzurat și săgetat de necredincioși.

Cei 12 ApostoliMATIA:

Matia care în locul vânzătorului a fost pus în număr cu apostolii, propovăduind pe Hristos în Etiopia, și chinuit fiind de dânșii cu multe chinuri, și-a dat sufletul la Dumnezeu.

IACOV, RUDA DOMNULUI:

Iacov, ruda Domnului, și fecior lui Iosif logodnicul, fiind întâiul episcop al Ierusalimului, fiind aruncat jos de pe aripa templului și lovit în cap cu un mai de cele de la nălbitori, și-a primit sfârșitul.

SIMEON:

Simon care și Simeon și Cleopa se cheamă, feciorul lui Iosif și fratele lui Iacov, al doilea episcop al Ierusalimului. Acesta a trăit o sută douăzeci de ani, căci era rudenie Domnului, și din neamul lui Iuda; fiind osândit și silit de Domițian, împăratul Romei, să bea otravă ce era scoasă din târâtoare veninoase, din șerpi, scorpii și din păianjeni, n-a pățit nici o stricăciune; apoi fiind răstignit de Traian împăratul, s-a săvârșit.

VARNAVA (BARNABA):

Varnava, care și Iosif se zice, de care se amintește în Faptele Apostolilor, a scris Evanghelia după Matei cu mâna sa, și s-a săvârșit ucis cu pietre în Cipru.

MARCU:

Marcu evanghelistul, care era ucenic și fiu duhovnicesc lui Petru, corifeul apostolilor, și a scris de la dânsul Evanghelia, a propovăduit Evanghelia în Alexandria și prin ținuturile ei până la Pentapoli. După aceea, fiind tras în Alexandria Egiptului și fiind ars, a mărturisit și l-au îngropat acolo.

LUCA:

Luca evanghelistul și doctorul (și cu Pavel dimpreună călătorul) a scris Evanghelia după propovăduirea fericitului Pavel, încă și Faptele Apostolilor; după ce s-a dus de la Roma, lăsând acolo pe Pavel, a învățat prin toată Grecia precum se spune, și s-a săvârșit cu pace la Teba Beoției, fiind de 80 de ani. Și se spune că el cel dintâi a zugrăvit icoana Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos și a pururea Fecioarei Maria, ceea ce L-a născut pe Dânsul, și a corifeilor apostolilor, și de acolo a ieșit în toată lumea acest binecredincios și a tot cinstit lucru.

FILIP:

Filip, care este pomenit în Fapte, cel ce este din Cezareea Palestinei, care a fost însurat și a avut patru fiice proorocițe, a fost făcut de apostoli diacon, și a botezat pe Simon, ce se fățărnicise, și a luminat de asemenea pe etiopianul famen. Acesta propovăduind în Trala Asiei, a murit acolo cu toate cele patru fiice ale sale.

ANANIA:

Anania apostolul și episcopul Damascului, care prin descoperire dumnezeiască a botezat pe Pavel, făcând multe tămăduiri în Damasc și în Elefterupoli, a fost bătut cu vine de bou de guvernatorul Lupian, și zgâriat pe coaste și ars cu făclii, apoi ucis cu pietre afară din cetate.

JUST:

Iosif, care și Just și Varsava este numit, a fost la un gând cu cei 70 de ucenici, fiind unul dintre ei.

ȘTEFAN:

Ștefan, întâiul mucenic, unul din cei șapte diaconi și din cei 70 de ucenici, este pomenit în Faptele Apostolilor. El a fost omorât cu pietre de iudei, fiind îndemnător și Pavel la moartea lui. După aceea în zilele marelui Constantin, au fost aduse moaștele lui în Constantinopol și așezate în Costanziani.

PROHOR:

Prohor, și acesta din cei șapte diaconi și din cei 70 de ucenici, care a fost episcop al Nicomidiei din eparhia Bitiniei, cu pace s-a săvârșit.

NICANOR:

Nicanor unul fiind din cei șapte diaconi și din cei 70 de ucenici, care a fost episcop al Bostrilor Arabiei, de elini prin foc a fost ucis.

PARMENA:

Parmena, unul din cei șapte diaconi și din cei 70 de ucenici, în vederea apostolilor, cu pace s-a săvârșit în slujba sa.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Meliton, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru cel din Sinopi, care s-a săvârșit târât pe pietre.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Noul Mucenic Mihail grădinarul, care a mărturisit în Atena la anul 1770.

Tot în această zi, facem și pomenirea Părintelui nostru, Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț.

Sf. Ierarh Ghelasie de la RametÎn veacul al XIV-lea, a trăit la Mănăstirea Râmeț, un monah cu viață îmbunătățită, al cărui nume era Ghelasie. Credincioșii din partea locului, l-au cinstit pe acesta ca sfânt din neam în neam, până în zilele noastre, iar viețuitorii sfintei Mănăstiri, îi cinstesc cu venerație părți din moaște știind că prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli și suferințe. Ceea ce s-a transmis prin tradiția locului de generații întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica Mănăstirii o inscripție de mare însemnătate pentru Biserica și neamul românesc, mai ales din părțile Transilvaniei și care consemnează numele, "Arhiepiscopului Ghelasie", al zugravului Mihul de la Crișul Alb", precum și anul 1377. Acest Arhiepiscop al Transilvaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătățitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinstește ca sfânt.

În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat prin bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu, în jurul Mănăstirii, părți din sfintele sale moaște, prin care se fac nenumărate minuni în rândul dreptcredincioșilor veniți la Mănăstire pentru rugăciune și închinare. Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negrești-Oaș, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstire la Râmeț, să se roage și să se atingă de moaștele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis și s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, Elisabeta din Albina (Timiș), i-a fost vindecată mâna bolnavă, prin neîncetate rugăciuni și lacrimi la moaștele Sf. Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credință din Cocora (Alba) și care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare, prin neîncetatele sale rugăciuni și ale părinților la moaștele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa, trupește și sufletește, asemenea paraliticului din Evanghelie.

Alte legaturi pentru sfântul Ghelasie:

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro