Sinaxar 26 Mai
În această lună în ziua a douăzeci și șasea, pomenirea sfântului și măritului apostol Carp, unul din cei șaptezeci de apostoli.
Acest mare apostol al Domnului, fiind pus la număr cu cei șaptezeci de apostoli și ucenici, și slujind marelui Pavel la propovăduire și purtând duinnezeieștile Iui epistole către cei cărora erau trimise, a învățat pe mulți dintre păgâni a se închina și a cinsti Sfânta Treime. După aceea, luminându-i-se mintea prin dumnezeiască strălucire a Mângâietorului, pornind de la Răsărit ca o stea luminoasă, a luminat toată lumea cu dumnezeieștile învățături, făcând în toate zilele multe și mari minuni. Și multe cetăți și popoare venind la credința în Hristos, și despărțind cu botezul pe cei credincioși din cei necredincioși, a suferit din această pricină multe prigoniri și scârbe, căci mergea cu bărbăție și cu osârdie spre cele cu osteneală nevoințe ale luptei, neînfricoșîndu-se de mânia dregătorilor. Drept aceea, precum el a slăvit pe Dumnezeu în mădularele lui, așa și el a fost mărit de Dumnezeu. Deci adormind somnul cel dulce, cu moaștele sale, face minuni în toate zilele, curățind tot felul de boli și gonind duhurile necurate.
Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Alfeu, unul din cei șaptezeci de apostoli.
Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Alfeu se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El este tatăl Sfântului Apostol Iacov și al Sfântului Apostol Matei, doi din Cei Doisprezece Mari Apostoli. El s-a dus la Domnul în pace și este prăznuit în 26 mai. Sfântul Alfeu este menționat în Evangheliile după Matei (10,3), Marcu (3,18) și în Luca (6,15), dar și în Faptele Apostolilor (1,13).
Tropar, glasul al 3-lea:
Apostole Sfinte Alfeu, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.
Condac, glasul al 4-lea :
Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Alfeu, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos : Mântuiește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Averchie și Elena.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Alexandru Tesaloniceanul, care a mărturisit în Smirna, la anul 1394 și care de sabie s-a săvârșit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox
Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro