Sinaxar 15 Mai

 

În această lună, în ziua a cincisprezecea pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pahomie cel Mare.

Pahomie cel Mare cu sf. David din TesalonicAcest sfânt era din Egiptul Tebaidei celei de jos, in vremea lui Constantin cel Mare, și avea părinți închinători la idoli. Mergând o dată cu părinții în capiștea idolilor, a auzit pe cel ce slujea în capiște zicând către părinții lui: Scoateți de aici pe vrăjmașul zeilor și-l alungați. Iar preacuviosul, bând din vinul jertfei, a vărsat. Și ajungând mai în vârstă, a intrat în rândul ostașilor; și peste puțină vreme lăsând slujba ostășească, s-a suit la Tebaida de sus și a primit botezul lui Hristos și s-a făcut monah. După aceea s-a dus în pustiu, unde a făcut o mânăstire într-un loc al Tavenisiei, în urma unui glas venit de sus, care îi arăta înlesnirea locului și mulțimea celor ce aveau să se strângă acolo. Iar când în adevăr s-au adunat mulți, a venit și Teodor sfințitul, care i-a devenit ucenic și râvnitor vieții și faptelor celor bune și în minuni a strălucit cu dânsul. Și la atâta înălțime de cunoștință dumnezeiască se inălța cu nepătimirea, încât vedea cu gândul și suirile fericitelor suflete, și vedea și pe cele de departe și cele de față, și proorocea despre cele ce aveau să se întâmple. Iar mai înainte de a se săvârși din viața aceasta sfântul, numărând mulțimea monahilor ce veniseră către dânsul, s-au aflat o mie patru sute de bărbați. Iar cei ce se duceau de la casele lor, nu mergeau pentru desfătare și pentru trupeasca dulce pătimire, întru care se bncură cei mulți, ci pentru înfrânarea poftelor și pentru trudele cele pustnicești. De aceea minunându-se de obiceiurile sfântului urmau viata și petrecerea sa cea îngerească. Deci săvârșindu-se în Hristos, a fost îngropat în mânăstirea sa.

Tot in această zi, pomenirea prea cuviosului părintelui nostru Ahile, episcopul Larisiei.

Sf. Ierarh AhileAcesta a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare, și era născut și crescut din părinți binecredincioși, de la care învățase religiozitatea și cinstirea de Dumnezeu, împreună cu învățătura cea lumească, și cu filozofia cea mai înaltă. Și împodobindu-se pe sine cu toate bunătățile cele după Dumnezeu, a fost ales arhiereu al Larisei, celei ce se află în a doua Tesalie, de către toți cei ce ce locuiau în Grecia. A mers la Sinodul cel mare din Niceea și ostenindu-se și luptându-se împreună cu părinții până în sfârșit și caterisind pe Arie și cei împreună cu el și dându-i anatemei iarăși s-a întors în Larisa, unde a surpat multe capiști idolești, și a izgonit demoni din oameni, și alte multe minuni a făcut; și și-a sfârșit viața cu pace, după ce a ridicat din temelie case de rugăciune, și le-a împodobit în tot felul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Varvar, izvorâtorul de mir.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Eufrosin, începătorul vieții pustnicești din Pskov.

Sf. Eufrosin din Pskov, cu numele lumesc Eleazar, s-a născut în anul 1386 în satul Videlebo, lângă Pskov, unde s-a născut și Sf. Nicander al Pskov-ului (prăznuit în 24 septembrie ). Părinții săi și-ar fi dorit ca fiul lor să se căsătorească dar Eleazar s-a retras în secret la Mănăstirea Snetogorsk (pe dealul Snyatni, Pskovul de azi) unde a fost tuns călugăr.

În jurul anului 1425, căutând un loc unde să se poată dedica în voie rugăciunii intense, Sf. Eufrosin a luat binecuvântarea starețului pentru a se retrage într-o chilie ascunsă pe râul Tolva, nu departe de Pskov. Fiind însă preocupat de soarta oamenilor și mântuirea lor, sfântul a fost nevoit să abandoneze pustnicia și să primească pe toți cei ce aveau nevoie de un sfat și de un cuvânt de la un părinte înduhovnicit. Sf. Eufrosin îi binecuvânta pe cei care veneau să trăiască după rânduiala schitului, întocmită chiar de el. 

Rânduiala Sfântului Eufrosin se bazează pe un sfat generalizat despre "cum ar trebui să trăiască un călugăr", fără să se facă referire la regulamentul strict al vieții monahale sau la rânduiala sfintelor slujbe, cum se face, de exemplu, în Rânduiala Sf. Iosif din Volokolamsk;

În 1447 la dorința fraților, Sf. Eufrosin a construit o biserică în cinstea celor Trei Sfinți Ierarhi - Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Hrisostom, care l-au cercetat pe sfânt, dar și în cinstea Sf. Onufrie cel Mare (prăznuit în 12 iunie). Mai târziu mănăstirea a primit numele Spaso-Eleazarov. Din smerenie și din dragoste pentru o viață retrasă, sfântul
n-a primit să fie egumen al mănăstirii, numindu-l în loc pe discipolul său Ignatie pentru acea funcție.  Apoi s-a retras să trăiască într-o pădure lângă un lac.

Sf. Eufrosin a murit la 95 de ani în 15 mai 1481. Din ordinul Arhiepiscopului Ghenadie al  Novgorod-ului, la mormântul sfântului au așezat o icoană pictată de discipolul său Ignatie, pe când sfântul era încă în viață. De asemenea, s-a mai pus la mormântul sfântului și testamentul scris de acesta pentru frații călugări pe o bugată de pergament, ștampilată cu sigiliul de plumb al Arhiepiscopului Teofil al Novgorod-ului, acest testament fiind printre puținele documente de acest fel scrise de mâna unui sfânt care s-au păstrat.

Sf. Eufrosin, începătorul vieții pustnicești din Pskov, a îndrumat mulți discipoli renumiți care, la rândul lor, au ridicat și ei mănăstiri, plantând mai departe sămânța vieții monahale in jurul Pskov-ului. Printre aceștia se aflau și călugării schitului Sava din  Krypetsk (prăznuit în 28 august), Sf. Dositei din Verkhneostrov (prăznuit în 8 octombrie),  Sf. Onufrie din Malsk (prăznuit în 12 iunie), Sf. Ioachim din Opochsk (prăznuit în 9 septembrie), Sf. Ilarion din Gdovsk (prăznuit în 21 octombrie), Sf. Chariton din Kudinsk, fondator și egumen al Mănăstirii de la Lacul Kudina de lîngă Toroptsa, precum și cuvioșii părinți din Pskov - Ignatie, Haralamb și Pamfilie, înmormântați la Mănăstirea Spaso-Eleazar.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Serapion de la Manastirea Spaso-Eleazar, la Pskov.

Sfântul Serapion a fost însotitorul de asceza si viata calugareasca al sfântului Eufrosin, si de aceea el este praznuit uneori împreuna cu cuviosul Eufrosin.

Viata lui se gaseste scrisa la 8 septembrie, ziua trecerii lui la Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro