Sinaxar 17 Martie

 

În această lună, în ziua a șaptesprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Alexie, omul lui Dumnezeu.

Alexie, omul lui DumnezeuPreacuviosului părintele nostru Alexie s-a născut la Roma, fiind singurul copil al patricianului Eufimian și al Aglaidei, care erau de neam nobil și bogați. Ajungând la vârsta potrivită, tatăl său i-a ales soție, pregătindu-i cămara de nuntă. După căsătorie, când a intrat în cămara de nuntă, în care se găsea soția lui, în loc să rămână acolo cu ea, și-a scos inelul său și dându-i-l și binecuvântând-o, a ieșit în ascuns din casă și a plecat îndată la Edesa. Și venind la biserica de aici, a rămas pe lângă ea timp de optsprezece ani, îmbrăcat cu haine sărace și zdrențuite, hrănindu-se din mila și îndurarea celor ce veneau la biserică.

Mai târziu a plecat de acolo, căci nu se mai putea să rămână mai multă vreme ascuns, din cauza virtuților lui, fiindcă mulți, înțelegân-du-i viața lui virtuoasă, veneau mereu la el și-l stânjeneau, și a voit să se ducă în Tarsul Ciliciei, la biserica sfântului apostol Pavel, dar nu și-a putut împlini această dorință, deoarece corabia cu care călătorea, împinsă fiind de vânt, a fost îndrumată într-altă parte. Ajungând deci la Roma, a venit la casa părinților lui. Aici, nemaifiind cunoscut de nimeni, își petrecea viața înaintea porții casei sale, luat în derâdere și batjocorit de înșiși servitorii lui, pătimind atât de mult, cât poate pătimi un om străin lipsit de orice îndrăzneală din partea unor oameni petrecăreți și gălăgioși. Când a simțit că i se apropie fericitul sfârșit, a cerut o bucată de hârtie și a scris pe ea cine este și unde s-a născut. Și a păstrat această hârtie la el, până când împăratul Onoriu, după o descoperire dumnezeiască, venind la el, l-a găsit dându-și duhul. Și rugându-se de el și luând de la el scrisoarea și citind-o în auzul tuturor, au cunoscut cu toții cele cu privire la el. Deci, toți fiind cuprinși de spaimă, au luat și au îngropat cu cinste și cu mare cuviință sfintele lui rămășite în biserica sfântului apostol Petru, moaștele lui răspândind după aceea miruri cu bun miros și vindecări tuturor celor ce se apropiau de ele.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Pavel, care, pentru sfintele icoane, în foc s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Teostirict Mărturisitorul, care în pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Marin, care de sabie s-a săvârșit.

Sfântul Marin, din dragoste mistuitoare pentru Mântuitorul Hristos, a distrus un templu al idolatrilor în timpul unui festival păgân, călcând în picioare sacrificiile lor și declarându-se creștin. După ce a fost crunt torturat, sfântului i s-a tăiat capul.

Tot în această zi s-a întâmplat și pedeapsa înfricoșătoare a cutremurului, care, cu iubire de oameni, a fost adusă asupra noastră și din care, mai presus de orice nădejde, ne-a izbăvit pe noi Domnul cel iubitor de oameni. Și s-a întâmplat aceasta în vremea împăratului Constantin.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Patrick, Episcopul și Iluminătorul Irlandei (383-461).

Sfantul patrick, iluminatorul IrlandeiSfântul Patrick, Iluminătorul Irlandei s-a născut în jurul anului 385, fiul lui Calpurnius, un colector de taxe roman. El a trăit în satul Bannavem Taberniae, undeva la gura râului Severn din Wales. Când Patrick avea 16 ani, ținutul a fost atacat de pirați și el a fost unul din captivi. El a fost dus în Irlanda unde a fost vândut ca sclav și pus să lucreze ca îngrijitor de porci pe un munte, numit Slemish în Antrim County. În perioada cât a fost sclav Patrick a învățat limba irlandeză care i-a fost de folos mai târziu în misiunea lui viitoare.

El a trăit în rugăciune și singurătate pe munte timp de 6 ani. Sf. Patrick a avut două viziuni: în prima i se arăta că se va întoarce acasă, iar în a doua vedenie i se spunea că vaporul lui este gata. Pornind pe jos, Patrick a parcurs două sute de mile de-a lungul coastei. Acolo a reușit să se îmbarce pe vapor și s-a întors în Marea Britanie la părinții săi.

Puțin mai târziu, s-a dus la Gaul și a studiat preoția în Auxerre, sub Sf. Germanus (prăznuit în 31 iulie). În cele din urmă, a fost sfințit episcop și i s-a încredințat misiunea în Irlanda, urmându-i Sfântului Paladie (prăznuit în 7 iulie). Sf. Paladie nu a avut prea mult succes în Irlanda. După un an, s-a dus în Scoția, unde a murit în anul 432.

Patrick a avut un vis în care un înger a venit la el ținând în mână mai multe scrisori. Alegând una pe care scria Vocea Irlandezilor, i-a auzit pe irlandezi cum îl chemau înapoi la ei.

Cu toate că Sf. Patrick a avut rezultate deosebite în propovăduirea Evangheliei, el nu a fost nici primul nici unicul misionar în Irlanda. El a ajuns acolo în jurul anului 432 (deși nu se știe sigur anul), cam la un an după ce Sf. Paladie și-a început misiunea în Irlanda. Pe coasta de sud-est mai erau și alți misionari activi, dar Sf. Patrick a avut cea mai mare influență în răspândirea cuvântului Evangheliei. De aceea, a rămas cunoscut drept "Iluminătorul Irlandei".

Cartea sa autobiografică "Confesiuni" cuprinde multe din încercările și dezamăgirile pe care acesta le-a trăit de-a lungul misiunii sale. Patrick i-a mărturisit odată unui prieten că era tulburat de un anumit păcat pe care l-a comis înainte de a împlini 15 ani. Prietenul l-a asigurat că Dumnezeu se va îndura de el și îl va milostivi, susținându-l în numirea lui ca episcop. Mai târziu, însă, prietenul l-a trădat dezvăluind secretul lui Patrick, în încercarea de a-l opri să devină episcop. Mulți ani de atunci, Sf. Patrick încă mai plângea pentru prietenul său care l-a umilit public.

Sf. Patrick a înființat multe biserici și mănăstiri pe teritoriul Irlandei, dar convertirea poporului irlandez nu era o sarcină ușoară. Aceștia erau ostili și de multe ori îl atacau pe Sf. Patrick, acesta înfruntând pericolul, insultele și ocările care i se aruncau cu referire la statutul său de străin și fost sclav. Se crede chiar că ar fi fost în pericol de moarte. În ciuda tuturor obstacolelor el a rămas fidel chemării sale și a botezat mulți oameni întru Hristos.

Epistola sfântului către Coroticus este o lucrare autentică. În aceasta el denunță atacul celor din Coroticus asupra uneia din congregațiile sale. Lucrarea Lorica este atribuită tot Sfântului Patrick. În scrierile sale, putem citi despre conștientizarea chemării sfântului de către Dumnezeu, precum și hotărârea și smerenia sa în îndeplinirea misiunii. El se considera "un păcătos", cel mai neștiutor dintre toți, și cel mai disprețuit dintre toți. El mulțumește lui Dumnezeu pentru reușitele sale și nu se bazează pe puterile sale. "Datorez totul lui Dumnezeu pentru că din mila Lui atâția oameni s-au născut din nou întru El."

Pe vremea când a înființat Scaunul Episcopal în Armargh în 444, Sf. Patrick a mai avut și alți episcopi care-l ajutau, mulți preoți și diaconi locali, încurajând dezvoltarea monahismului.

Sf. Patrick este deseori înfățișat ținând în mână un trifoi, sau cu șerpi care fug de la el. El a folosit simbolul trifoiului pentru a ilustra doctrina Sfintei Treimi. Cele trei frunze care cresc dintr-o tulpină l-a ajutat să explice conceptul unui singur Dumnezeu în trei persoane. Mulți cred acum că povestea alungării șerpilor din Irlanda nu are nici un fond istoric.

Sf.Patrick s-a stins din viață în 17 martie 461 (unii spun că în 492). Sunt mai multe variante despre ultimele sale zile, dar mai mult legende. Muirchu spune că nu se știe locul în care a fost îngropat Sf. Patrick. Sf. Columba din Iona (prăznuit în 9 iunie) spune că Duhul Sfânt i-a descoperit că Patrick a fost îngropat la Saul, locul primei sale biserici. O lespede de granit a fost amplasată pe locul tradițional al mormântului său din Downpatrick în 1899.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro