Sinaxar 9 Ianuarie

 

În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Polieuct.

Sf. Mucenic PolieuctPolieuct si Nearh au fost doi ostasi, buni prieteni între ei, în zilele împaratului Deciu, la anii 250. Locuinta lor era în Meletina, cetatea de capetenie a Armeniei. Credinta lor era deosebita: Nearh era crestin, iar Polieuct, cu toate ca era pagân, avea însusiri de crestin si mare înclinare sa ajunga crestin. Împaratul a dat porunca foarte aspra împotriva crestinilor. Aceasta porunca a tulburat adânc pe Nearh, nu de teama chinurilor, ce-l amenintau, ci de teama ca nu cumva prietenia lui cu Polieuct sa se rupa, sau sa se raceasca, din pricina acestei porunci, care ameninta cu pedepse pe crestini, si fagaduia daruri si cinste celor ce ramâneau pagâni, sau se întorceau la credinta pagâna. Nearh era atât de amarât, încât Polieuct, aflând pricina amaraciunii lui, si-a deschis inima, spunându-i: "nu te teme ca porunca împaratului are sa ne desparta; în noaptea aceasta am vazut pe Hristos, la Care tu te închini; El m-a dezbracat de haina mea murdara si m-a îmbracat cu una luminoasa, m-a urcat pe un cal înaripat si mi-a zis sa-I urmez Lui. Aceasta vedenie m-a hotarât cu totul sa fac ceea ce gândeam de mult; caci numai numele de crestin îmi lipseste. Ai bagat de seama ca ori de câte ori mi-ai vorbit de marele vostru Mântuitor, eu te-am ascultat cuviincios; si ca atunci când mi-ai citit viata si învataturile Lui, am ramas uimit de sfintenia faptelor si cuvintelor Lui? O, Nearh, daca m-as crede vrednic sa merg la El, fara sa-I cunosc tainele si fara sa fiu bogat, ai vedea izbucnind dorinta pe care o am sa mor pentru slava Lui si pentru întarirea vesnicelor lui adevaruri!" Nearh l-a lamurit spunându-i ca tâlharul cel cuminte, de pe cruce, a dobândit grabnic cerul, fara sa fi fost botezat. Auzind aceasta, Polieuct, plin de râvna, a smuls porunca împaratului, a scuipat-o, a rupt-o în bucati si a aruncat-o în vânt; si vazând idolii pe care pagînii îi duceau spre altare, la închinare, i-a smuls de la cei ce-i purtau, i-a aruncat la pamânt, si i-a calcat în picioare. Toata lumea, împreuna cu Nearh, prietenul sau, a ramas uimita de aceasta fapta neasteptata.

Felix, care era socrul lui Polieuct si care avea împuternicire de la împarat sa prigoneasca pe crestini, a vazut cu ochii lui ce a facut ginerele sau si s-a îndurerat vazându-si pierdute nadejdea si sprijinul familiei sale. De aceea, Felix a încercat sa zdruncine statornicia lui Polieuct, întâi cu vorbe frumoase, apoi cu amenintari si la urma cu lovituri peste fata, date de calaii pe care îi avea. Dar nu a ajuns la nici un capat. Si atunci Felix a trimis pe fiica sa, Paulina, sotia lui Polieuct, cu nadejdea ca lacrimile ei vor avea mai mare putere asupra barbatului sau, decât mestesugirile si asprimea tatalui. Dar nimic n-a dobândit nici prin fiica sa; ci, dimpotriva, taria lui Polieuct a adus la credinta crestina pe multi pagâni. Si atunci Felix, nemaiavând ce face, a dat porunca sa i se taie capul. Si sfântul mucenic Polieuct, fara alt botez decât cel al sângelui sau, s-a dus sa ia în stapânire marirea pe care Dumnezeu a fagaduit-o tuturor acelora care se vor lepada pe sine, pentru numele Lui.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Eustratie, facatorul de minuni.

Cuviosul EustratieAcest cuvios parinte a fost din satul cu numele Vitiani, asezat în tinutul Tarsiei, din tara optimatilor; parintii lui se numeau Gheorghe si Megheta: si aveau multa avere. Fiind bine crescut si învatat de parintii sai, când a împlinit vârsta de douazeci de ani, a fost cuprins de dragostea dumnezeiasca. Pentru aceasta, lasându-si parintii, s-a retras în muntele Olimpului si s-a dus la Mânastirea Avgarilor în care straluceau prin sihastrie si viata îmbunatatita Grigorie si Vasilie, unchii sai dupa mama. Fiind primit de unchii sai, Evstratie a fost tuns în monahism. Deci dobândind ceea ce-si dorise, slujea tuturor fratilor cu inima bucuroasa si cu smerita cugetare; nu era stapânit de nici un gând lumesc; nu avea decât o haina de par si o patura, pe care se culca, acolo unde gasea loc sa se odihneasca putin, caci nu avea loc anumit pentru somn. Se spune ca, dupa ce s-a facut monah, n-a dormit niciodata cu fata în sus, nici pe partea stânga, în cei saptezeci de ani cât a sihastrit. Savârsindu-se din viata egumenul mânastirii, s-a încredintat acestui mare Evstratie egumenia, pe care a primit-o, lasându-se înduplecat de rugamintea fratilor.

Iar în acel timp, Leon cel cu numele de fiara, adica Armeanul, întorcându-se biruitor de la razboiul împotriva bulgarilor, s-a sculat împotriva evlaviosului împarat Mihail Rangavi, Curopalatul, l-a legat, l-a lipsit de femeie si de copii, l-a tuns calugar si l-a surghiunit în ostrovul Protis de lânga Constantinopol. Nelegiuitul acesta, Leon, se silea sa înnoiasca iarasi eresul necinstirii de icoane, care de multi ani era stins. Atunci toti crestinii au fugit parasindu-si casele. Atunci si acest cuvios Evstratie, la îndemnul marelui Ioanichie, cel din Olimp, si-a lasat mânastirea si s-a dus în patria sa. Iar când Biserica si-a reluat stralucirea de mai înainte prin ridicarea si cinstirea sfintelor icoane, sub împaratia lui Mihail si a Teodorei, în anii 842, atunci purtatorii de biruinta parinti, întorcându-se la mânastirile lor, s-a întors si sfântul Evstratie la mânastirea sa.

El toata ziua se ostenea cu fratii, la muncile cele trupesti, iar noaptea o petrecea cu nedormire si cu îngenuncheri. Si nu numai aceasta, ci si când se citea si se cânta Canonul, fericitul acesta intrând în sfântul altar, sta de la început pâna la sfârsit, zicând cu umilinta întru sine: "Doamne miluieste-ne". Si minunile câte s-au facut de el, nu este cu putinta sa se scrie, fiind foarte multe la numar. Aceste minuni erau semn preaadevarat ca el a bineplacut lui Dumnezeu.

Iar când i s-a apropiat sfârsitul, a chemat pe toti ascultatori si monahii si le-a zis: "Fratilor si parintilor, vremea vietii mele a luat sfârsit, deci, fiii mei iubiti, paziti fagaduinta sfintei schime ce ati primit, stiind ca lucrurile de fata sunt vremelnice si desarte, iar cele viitoare sunt vesnice. Deci, sârguiti-va, fiii mei, ca sa va învredniciti partii celor mântuiti". Acestea zicând, s-a închinat, a înaltat mâinile si ochii catre cer si a zis: "Doamne, în mâinile Tale pun duhul meu". Si îndata a adormit somnul odihnei. A trait nouazeci si cinci de ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro